mai mult decat nimicuri

as vrea doar sa fiu acolo atunci cand diminetile te descopera
atunci cand te trezesti langa iubita ta:
iubita care poate iti pregateste micul dejun
iubita care te iubeste cu virgule, cu puncte de suspensie si cu semnul intrebarii
iubita care isi arata dragostea la dusul de la ora 9 jumate seara
iubita care te saruta pe frunte inainte sa adormi
iubita care isi fumeaza tigara in acelasi timp cu tine

as vrea doar sa fii aici atunci cand diminetile ma descopera
atunci cand ma trezesc langa iubitul meu:
iubitul care poate imi pregateste cafeaua de dimineata
iubitul care ma iubeste cu ghilimele, cu punct si cu trei semne de exclamare
iubitul care isi arata dragostea la dusul de la ora 9 jumate seara
iubitul care imi ia mana si mi-o aseaza pe pieptul sau
iubitul care isi fumeaza tigara in acelasi timp cu mine

as vrea doar sa fim aici-
atunci cand te trezesti si ma trezesc...

Mii şi mii

când un om desenează pe trupul tău
mii 
şi
mii
de forme, rareori fără sens
devine un exerciţiu
de imaginaţie

omul acela nu e doar un simplu om
mii
şi
mii
de alţi oameni trăiesc în el
devine o maşinărie
de scris

şi te uiti la tot ce e el
mii
şi
mii
de inimi sincronizate, de ochi care clipesc
devine un studiu de caz
de care nu ai cum să uiţi

mii
şi
mii
de clipe îţi vor aminti de el

Numele ei era Marta

Marta nu l-a iubit niciodată;
îl ţinea ascuns într-o cutie de porţelan
în spatele patului ce mirosea a lavandă

l-a uitat acolo cam 20 de ani
şi când s-a dus într-o joi să-l caute
a disparut

nu l-a luat niciodată în braţe înainte să adoarmă
nici măcar nu ştia cum îl cheamă
sau de unde vine
sau de ce e al ei

ştia doar că i se spune "urs de plus"
se făcea că nu aude/că nu vede/că nu simte/că nu cunoaşte
tristeţea ce o urmărea de atâta timp

numele lui era "Joie"(bucurie);
poate de aceea Marta nu a fost niciodată fericită...

Iubire citadină

'Frank! unde să-ţi las urme de ruj?
mi-e teamă de mama ta şi de afurisita vecină de la 2!'

ne intrabăm cu toţii unde au dispărut
acei oameni
care dădeau viaţă acoperişurilor
în zilele ploioase.

unde s-au pierdut prizonierii trupului
ai timpului
ai ploii
ai sufletului?

dar brusc auzi un sunet lung
deasupra capului
şi atunci degetele tale îngheţate ating
căldura unui alt trup 
(poposit deasupra unor ţigle vechi)

'Miranda! acolo unde mâinile tale îngeţate caută căldură..'

Coerenţă

ne-am iubit
privindu-ne unul pe altul în oglindă
dar afară ningea atât de tare
încat abia mai distingeam
albul ochiului tău
de albul de afară
era unul şi acelaşi

do re mi fa

ne-am nascut sub nivelul marii, din mama X si tata Y;

era o zi buna sa ascultam cum ne iubim;
tu umblai gol, cu spatele arcuit, iar eu
te urmaream de la 'trei patruzeci' cu un binoclu

aveam nevoie de niste note profunde;
jumatate din actul interzis s-a petrecut
atunci cand l-am mutat pe 're' in locul lui 'si'

mi-am pierdut mintile in lanul de maci;
nu stiam ce se afla dincolo de coastele mele
credeam ca e doar sud si nord

ne prabuseam;
adanc
adanc
do re mi fa..

http://www.youtube.com/watch?v=hjwF_HUua6k

E ceva timp de cand...

e ceva timp de cand Universul ne surade din nou.
e ceva timp de cand am inceput sa ne contopim cu el.

am citit asta, indiscret, in ochii tai
si abia acum am inteles ce inseamna "a iubi".

ti-am descifrat pe frunte o ecuatie de gradul 2,
iar rezultatul a fost egal cu toate amintirile noastre la un loc.

am vazut in crestaturile de pe fruntea ta obosita,
povestile unor batrani bolnavi din dragoste.

ne-am visat intr-o sticla lasata in valurile marii,
iar pescarusii se bateau intre ei care sa o ia primul.

credeam ca mainile tale pe umerii mei insemnau ceva.
apoi, in cele din urma, mi-am dat seama ca am ramas tot oameni.

lasam pe asfalt pacatele noastre inconstiente,
si ne indepartam cate 20 de cm de trupul celuilalt.

asa cum nu-i poti spune ploii sa se opreasca,
tot asa nu-mi poti spune mie sa nu te mai iubesc.
oricum o sa o fac; e timp si pentru asta...

unde ai fost?

Vreau să fiu marea ta, să ne (re)naștem din valurile ce se izbesc de țărm;
trupurile noastre să fie imperfecte în lumina dezorientată a dimineții.
Singura legătură dintre noi să fie apa dulce-sărată a mării,
iar noi să ne iubim, să ne iubim, să ne iubim.

Am visat într-o noapte de iulie cum îmi citeai versuri egale în măsură.
Mă sărutai cu rimele lor, iar când furtuna se apropia îmi închideai ochii.
Dansam împreună pe sunetul pe care nici măcar nu-l auzeam;
Te zăream în dreapta mea, deși niciodată nu erai lângă mine.

Am aflat că vântul care-mi șterge urmele de pași din nisip, ești chiar tu.
Ochii mei n-au căutat în urma mea, gândul meu nu a purtat niciodată trecutul pe umeri.
Priveam spre o contopire a noastră cu ecoul surd al mării;
Însă noi, dragul meu, nu ne-am întâlnit niciodată...

(dez)acord

fă-mă să uit neuitarea:

să iau în podul palmei o scoică, să o privesc

iar apoi din mână să-mi curgă apă.

fă-mă să-mi înnebunesc nebunia:

să alunec într-un glob de sticlă

iar mâinile unui tânăr puternic să răstoarne globul.

fă-mă să-mi placă neplăcerea:

să privesc coarda unei chitări cum se desprinde

iar sunetul ei să-mi acompanieze gândul.

fă-mă să urăsc ura:

să pășesc într-un oraș bolnavicios

iar mirosul de ceai de mentă să mă facă să mai rămân.

fă-mă să iubesc iubirea:

să mă așez în fața unei oglinzi surde

iar ochii tăi să-mi spună ceea ce tu nu poți să-mi spui.

fă-mă să mă pierd in tine...